S-a deschis central de piese și accesorii de la Oarja

Grupul Renault a inaugurat azi, 1 septembrie 2010, noul sau centru de piese de schimb și accesorii din România. Situat la 28 de kilometri de uzină Dacia de la Mioveni, în perimetrul comunei Oarja, depozitul beneficiază de un amplasament avantajos, în imediată apropiere a Autostrăzii București - Pitești. Construcția, care acoperă o suprafața de 65.000 m², este cel mai mare centru de distribuție a pieselor de schimb și accesoriilor de care dispune Grupul Renault în afară Franței. Aici sunt stocate peste 70 000 de referințe (tipuri de piese), ceea ce acoperă necesarul atât pentru ansamblul gamei de modele Dacia cât și pentru modelele Renault și Nissan comercializate în România. Încă din fază de proiectare, noul centru, care dispune de 160 de salariați, a fost conceput ținând cont de nevoile de dezvoltare ale mărcii Dacia dincolo de orizontul anului 2015. Centrul va asigură alimentarea cu piese de schimb de origine a rețelei comerciale Dacia, Renault și Nissan din România, precum și aprovizionarea rețelelor comerciale Dacia din alte 33 de țări. Activitatea de export reprezintă aproximativ 40% din cifră de afaceri totală a centrului. Construcția a fost concepută pentru a răspunde tuturor normelor europene în materie de protecție a mediului, de protecție anti-incediu și anti-seism. "Noul centru de distribuție a pieselor de schimb și a accesoriilor de la Oarja vine să consolideze rolul major pe care România îl joacă în cadrul Grupului Renault. El va contribui la ameliorarea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Grupul Renault a inaugurat azi, 1 septembrie 2010, noul sau
centru de piese de schimb și accesorii din România. Situat la 28 de
kilometri de uzină Dacia de la Mioveni, în perimetrul comunei
Oarja, depozitul beneficiază de un amplasament avantajos, în
imediată apropiere a Autostrăzii București – Pitești.

Construcția, care acoperă o suprafața de 65.000 m², este cel mai
mare centru de distribuție a pieselor de schimb și accesoriilor de
care dispune Grupul Renault în afară Franței. Aici sunt stocate
peste 70 000 de referințe (tipuri de piese), ceea ce acoperă
necesarul atât pentru ansamblul gamei de modele Dacia cât și pentru
modelele Renault și Nissan comercializate în România.

Încă din fază de proiectare, noul centru, care dispune de 160 de
salariați, a fost conceput ținând cont de nevoile de dezvoltare ale
mărcii Dacia dincolo de orizontul anului 2015. Centrul va asigură
alimentarea cu piese de schimb de origine a rețelei comerciale
Dacia, Renault și Nissan din România, precum și aprovizionarea
rețelelor comerciale Dacia din alte 33 de țări. Activitatea de
export reprezintă aproximativ 40% din cifră de afaceri totală a
centrului.

Construcția a fost concepută pentru a răspunde tuturor normelor
europene în materie de protecție a mediului, de protecție
anti-incediu și anti-seism.

„Noul centru de distribuție a pieselor de schimb și a accesoriilor
de la Oarja vine să consolideze rolul major pe care România îl
joacă în cadrul Grupului Renault. El va contribui la ameliorarea
serviciilor post-vânzare ale Grupului Renault, asigurând
disponibilitatea și livrarea în cel mai scurt timp a pieselor de
schimb de origine”, a declarat Jacques Daniel, Director Post
Vânzare Grup Renault.

În cazul unei comenzi de urgență, centrul este capabil să asigure
în mai puțin de 36 de ore aprovizionarea cu piese din stoc pentru
orice client din rețeaua Dacia, Renault Și Nissan din
România.

Cifre cheie:
Suprafata depozitului : 65 000 m²
Durata constructiei : 12 luni (martie 2009 – martie 2010)
Cheiuri de încarcare /descarcare : 30
Trafic camioane pentru încarcare/descarcare piese: 64/zi
Numar referinte (tipuri de piese) : 70 745, din care 31 080 în
stoc
Numar salariati : 160
Mijloace manutanta : 35, din care 20 motostivuitoare
Numar clienti : 110 în Romania, 53 la export, în 33 de tari
Pondere export în Cifra de Afaceri : 40%
Termen livrare comanda de urgenta (Romania)
Top 3 cele mai vandute piese:

1. filtrele de ulei : circa 235 000 piese/an
2. jantele : circa 87 000 piese /an
3. filtrele de aer : circa 82 000 piese /an

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el:
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el: "Îl…
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Lovitură pentru Călin Georgescu. Nu s-ar fi așteptat la asta: Sunt şocuri majore...
Lovitură pentru Călin Georgescu. Nu s-ar fi așteptat la asta: Sunt şocuri majore...
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
×